Prezentare

Avocatul Mariana Spirea face parte din baroul Dolj din 2008. În decursul celor 12 ani de activitate, avocatul a reprezentat cu succes și implicare un număr mare de clienți, atât persoane fizice, cât și persoane juridice, confruntându-se cu situații având diverse grade de complexitate.

Misiunea

"Înțeleg clienții și nevoile lor. Implicarea, seriozitatea și promptitudinea sunt cuvintele cheie atunci când reprezint un client. Lucrez îndeaproape cu acesta pentru a oferi cât mai bine consultanță și asistență juridică, reprezentare în fața instanței și în relația cu alte autorități și instituții publice, precum și punerea în legătură cu specialiști din alte domenii (notari, contabili, auditori, executori, traducători autorizați)."